Marathon 7500 – un concurs de poveste

Prolog

Totul a inceput anul trecut cand, convinsi de doi prieteni, ne-am inscris la Marathon 7500 proba de 45 km pentru care ne-am antrenat cam 2 luni (vezi povestea scrisa de Gaby aici). A fost primul concurs de alergare montana la care am participat si ne-a marcat atat de mult incat am inceput sa ne antrenam mai serios avand ca scop sa revenim si sa vedem cum ne descurcam anul acesta. Au urmat cateva maratoane, semimaratoane si alergari fara rezultate extraordinare dar cu timpi din ce in ce mai buni.

Planul nostru de a face din Marathon 7500 o tinta a inceput sa scartaie cand la CoziaMountanRun Gaby, desi a terminat pe 3 la fete, s-a accidentat la genunchiul stang si nu mai putea sa alerge de nici un fel. Au urmat 2 saptamani de recuperare, fara alergat dar cu inot destul de des. In ultimele 2 weekend-uri inainte de concurs am decis sa testam starea genunchiului in Fagaras cu 2 ture de trekking de cate o zi. Prima tura a decurs destul de prost, Gaby coborand ultima portiune intr-un picior dar la cea de-a doua nu au mai fost probleme. Inscrierile online se incheiasera asa ca am decis sa ne inscriem la fata locului, sa mergem cat de bine putem si daca apar probleme sa abandonam. Vineri am ajuns la timp sa prindem startul de la elita, au urmat inscrierea, masa, sedinta tehnica si somn pana la 5 dimineata.

Start -> Vf. Omu

Dimineata ne-am miscat cam incet si nu prea am avut timp de incalzire dar macar am reusit sa ne asezam in spatele portii fara sa fim agasati de problemele fizice pe care le-am mai avut la alte concursuri. Asteptand startul realizam ca am mai putine emotii decat de obicei si incercam sa gasesc cauzele. Cred ca totul a decurs prea repede si nu am avut timp sa contemplez asupra faptului ca luam startul la concursul pe care il asteptam amandoi de un an de zile si la care vroiam sa trag de mine sa dau tot ce pot. Poate a fost mai bine asa.

3…2…1…START!

Si pornim in alergare usoara de undeva de la jumatatea grupului cu Gaby in fata iar eu in calcaiele ei. Prima panta incepem sa o urcam pe langa poteca pentru a putea depasi nestingheriti. Imediat cum iesim in prima portiune unde panta se domoleste trec eu in fata si incep sa dau indicatii 🙂 : „Aici se alearga!” si ma duc fara sa ma uit daca Gaby vine. Surprinzator ea ma urmeaza si inca nu zice nimic. Mie imi convine ritmul si mi se pare ca as putea trage si mai tare dar ma abtin pentru ca totusi e o cursa in doi. La un moment dat Gaby imi spune ca nu mai poate sa o tina asa si eu, ca o persoana intelegatoare ce sunt, duc acelasi ritm dar incep sa ii dau sfaturi despre cum si pe ce portiuni sa isi revina 🙂 . Ma mir ca nu m-a injurat cu voce tare (sigur in mintea ei mi-a zis cateva). Continui sa dictez ritmul si sa dau indicatii: cum venea un fals plat „Aici alergam! Faci pasii prea mari!” , cum incepea o urcare abrupta „Aici mergem, aici iti revii!”. Dupa concurs Gaby mi-a spus ca a crezut ca fac misto de ea cand i-am zis ca p-acolo se alearga. Se pare ca nu stia ca e in stare.

Din Saua Vaii Cerbului, o las pe ea sa duca ritmul pe ultima urcare pana la cabana. Nu mai alergam dar mergem destul de repede. De cand am iesit sus trag cu ochiul spre serpentinele de pe vale sa vad cati au inceput coborarea. Spre surprinderea mea nu prea se vede nimeni dar tac din gura si ma duc sa iau stampila dupa ~1h20min. Impartim un izotonic si incepem sa coboram spre Gura Diham.

Vf. Omu -> Gura Diham

Aici a trecut Gaby in fata din 2 motive: coboara mult mai repede portiunile tehnice si trebuia sa traga la limita genunchiului sensibil. Taiem serpentinele si ajungem repede in fundul vaii, la stana parasita unde depasim o echipa de la elita. Pe marginea potecii un baiat schiopata: prima victima a traseului. A spus ca nu avem cu ce sa-l ajutam si ne-a facut semn sa bagam mai tare si asta am facut. Aveam impresia ca coboram foarte bine dar inainte sa trecem pe versantul celalalt al vaii ne depaseste o echipa de mixt care alearga foarte repede pe grohotisurile alea. Gaby se incapataneaza sa se tina in calcaiele lor iar eu mai scap cate o injuratura pentru ca mi se pare prea repede pentru felul in care arata poteca. La coltul poienii Costilei se schimba situatia, poteca se lateste, nu mai sunt radacini si bolovani dar este destul de abrupta. Nu-i nimic, aici trec eu in fata si dau drumul la picioare ca un bezmetic. Gaby se tine tare si vine dupa mine cu tot cu genunchi, trecem de cei doi si apoi de echipa lui Florin Simion de la elita pe care incerc sa-l incurajez sa alerge. Pana la CP ii dam tare si ajungem singuri. Baiatul de acolo ne da bomba: suntem prima echipa de mixt. Plecam repede, Gaby intreaba daca a auzit bine iar eu ii zic sa nu se mai gandeasca ca suntem abia la inceput dar in sinea mea eram perplex.

Pe forestierul pana la cabana alternam portiunile de alergat cu mersul rapid printre gratangii care se holbau la noi ca la urs. Ajungem la cabana dupa 2h40min de la start si ne repezim la izvor. Bagam cate un gel si bem multa apa ca stiam ce ne asteapta pe urcare.

Cabana Gura Diham -> La Prepeleac -> Bucsoiu -> Vf. Omu

Pe urcarea spre Poiana Izvoarelor care incepe destul de abrupt am incercat sa aplic si eu metoda despre care citise Gaby pe blogul Gianinei si al lui Alin Tanase. Am mers in spate cu mana pe rucsacul ei impingand-o usor. „Te ajuta cu ceva? Are vreun efect?” „Da!! Sa ma enerveze!!” a venit raspunsul lu’ Gaby. Noroc ca panta s-a domolit repede si am trecut iar in fata incercand sa o motivez prin sfaturi si indicatii bine plasate pe nervii lu’ Gaby. „P-aici s-alearga!” dar de data asta nu mai tine si ne limitam la un trekking rapid. Ma mir ca n-a dat cu betele dupa mine pentru ca imi dau seama cat de enervant eram.

La Poiana Izvoarelor renuntam sa mai luam apa si plecam cu ce mai aveam la noi sa atacam Bucsoiu. Pana La Prepeleac alternam portiunile de alergat cu cele de mers dar deja incepem sa ne asezam ca sa ne revenim. Eu tot in fata si intre noi incepe sa ramana o distanta cam mare dar pana la urma iesim la transeul de sub CP si incepem sa urcam. Intalnim echipa lui Andrei Rosu de la elita care se odihnea chiar inainte de CP si urcam impreuna pana la voluntari sa dam foile la stampilat. Ni se confirma ca suntem prima echipa de mixt dar noi ne asezam sa luam cate un gel, sa bem apa si sa ne revenim putin.

Andrei Rosu ne indeamna sa plecam, sa nu pierdem locul si vin si ei dupa noi. Prin jungla de pe Bucsoiu ne spune sa-i dam mai tare ca vine mixt-ul de pe locul 2. Nu stiu daca ne-a zis asta sa ne motiveze sau chiar asa era dar parca ne-am mai dat drumul si am inceput sa urcam mai bine. Deja cand incep stancariile trece Gaby in fata si duce ritmul. Intalnim 2 echipe de mixt de la elita care se asezasera langa poteca dar nu apuc sa o vad decat pe Mihaela Puiu, despre care stiam ca e in echipa cu Andrei Tale. Ne incurajeaza si ne spun ca ei o sa abandoneze. Eu sincer ma asteptam ca ei sa castige mixt-ul la elita si se pare ca au abandonat fiind pe locul I. Am tras mai departe spre Bucsoiu cu pauze scurte dar dese de revenire. Am ramas si fara apa dar ne asteptam la asta si eram pregatiti psihic sa terminam portiunea asa. In spatele nostru incepeau sa se vada echipe dar nu mai diferentiam care sunt de la elita si care de la hobby. Tragem cat putem si intr-un final ajungem pe Bucsoiu si incepem coborarea spre saua dintre cele 2 varfuri. Merge bine iar pe urcarea spre Omu ma tot uit in spate si nu vad pe nimeni aproape.

Vf. Omu -> Poiana Gutanu

Ajungem la Omu a doua oara dupa 6h10min, dam foaia la stampilat si ne repezim sa umplem rezervoarele de apa din rucsaci. Nu apucam sa punem decat cate 0.5l cand Gaby ii vede pe Hiroko si pe Dan Lixandru care tocmai ajung la CP. Dintre cei inscrisi la mixt, ei si echipa 315 erau favoriti. Apucam sa bem cate un pahar de energizant si o rupem la fuga spre Gutanu cu o echipa de baieti dupa noi. Pana in Saua Batrana am alergat aproape continuu in afara de cateva urcari scurte si portiunea de jnepenis. In spate se vedeau Hiroko si Dan si stiam ca pe plat si pe urcari probabil nu aveam nici o sansa. Dar salvarea noastra a venit de la coborarea tehnica spre Gutanu. Gaby a trecut in fata din nou si abia ma mai puteam tine dupa ea. Ajungem la CP primii si imediat vine si echipa de baieti dar urmaritorii nostri nu se vedeau. Am aflat la finish ca aici erau 9 min intre noi.

Poiana Gutanu -> Saua Strunga -> Finish

Am inceput urcarea spre Strunga cu o pauza destul de mare la izvor unde baietii (echipa Reddog cred) ne-au imprumutat un bidon sa punem apa in rezervoare. Multumim! Ne-a fost de mare ajutor. Am luat urcarea la pas cu cateva portiuni foarte scurte de alergare. Ma tot uitam in spate dar nu se vedea niciodata suficient de departe sa vad ce distanta e intre noi. Am trecut de stana fara evenimente si i-am dat inainte spre Saua Strunga unde Gaby mi-a spus ca a inceput sa o deranjeze genunchiul. Mi s-au inecat corabiile dar am zis ca mergem cum putem si vedem ce se intampla.

La Strunga am impartit ultimul gel, am baut niste apa de la baietii din CP si ne-am hotarat sa coboram fara sa mai stam. Am aflat apoi ca Hiroko si Dan au ajuns la 2 min dupa noi (too close 🙂 ). Am inceput coborarea in alergare (nu foarte tare), cu Gaby in fata spre cabana Padina. Cand am ajuns la stana, m-am uitat inapoi si surpriza: Hiroko si Dan veneau ca vantul si ca gandul si mi se parea ca sunt fix in calcaiele noastre. Am trecut eu la conducere si i-am zis lu’ Gaby ca e pacat sa pierdem locul 1 dupa ce am condus toata cursa si sa alerge cum n-a mai alergat niciodata :). Durerea de genunchi i-a disparut si am alergat de parca era ursul dupa noi, nici nu stiu cand am coborat in drumul forestier. Acolo aveam eu impresia ca e punctul decisiv. Stiam ca ei alearga foarte bine pe plat si ne asteptam sa ne depaseasca dintr-un moment in altul dar nu ne-am lasat: am alternat alergatul cu mersul pana la hotel Pestera unde a inceput urcarea spre finish.

O ultima privire in spate mi-a confirmat ca nu vine nimen iar finish-ul era la 100m de noi. Trecem pe sub poarta in alergare cu timpul final de 9h5min (locul 1 la mixt si 5 la open dupa 4 echipe de baieti) iar echipa de pe locul 2 termina in 9h10min. Apoi am stat jos acolo la finish cam 2h, am schimbat cateva vorbe cu alti concurenti si am impartit o branzoaica si o sticla de cola care cred ca erau ale lui Daniel Florea (multumim!).

Duminica la premiere a fost o atmosfera extraordinara si sa urci pe podium in aplauzele atator oameni care stiu ce inseamna un concurs de genul asta e ceva unic. Pentru cei care asteptau baia de sampanie ne pare sincer rau dar, fiind prima sticla primita, am vrut sa o pastrez doar pentru mine si Gaby 🙂 .

Multumim CPNT pentru organizare, echipei Getica pentru ca ne-a impins de la spate sa ne depasim limitele si tuturor celor care ne-au incurajat pe traseu. Sper sa ne vedem la anul la elita!