Sfarsitul lui 2011

Scurt istoric al celor mai importante plimbari din 2011, din ultimele luni:

1) Gura Portitei

Binenteles ca vrem si mare, nu numai munte. Asa ca, imediat dupa revenirea  din Fagaras plecam la mare, la Gura Portitei. Aici am fost si in 2010 si ne-a placut foarte mult. Plaja cat vezi cu ochii, mare fara alge, fara galagie. Am petrecut 2 zile intr-o liniste si relaxare totala.

   

Iubim marea, dar iubim mai mult muntele. Asa ca , doua zile au fost suficiete pentru relaxare si putin antrenament pe plaja.

2) Semimaratonul Ciucas

In 3.09.2011 am participat la semimaratonul Ciucas, al doilea concurs la care participam in 2011. Din pacate, multe nu am sa va spus despre cursa, insa , din ce imi aduc aminte, a fost foarte greu pe urcare si o adevarata nebunie pe coborare. Traseul a fost foarte simplu: Start Cheia – varful Zaganu – cabana Cheia – Muntele Rosu – Finis Cheia. Pe urcare am simtit ca imi este foarte greu sa trag insa ,am fost foarte mandra sa remarc (in timp ce urcam) ca nu m-am oprit sa-mi trag sufletul, am continuat sa urc  pana am atins varful . Pe coborare   simteam ca imi iau foc talpile insa nu m-am oprit pana la Finis. Am reusit sa scos un timp mai bun decat cel propus : 3h30min.

Alex a scos un timp foarte bun, a fost in fata pe  toata urcarea insa a avut probleme pe coborare, unde a avut o aterizare nasoala din cauza pietrisului ,pe drumul forestier care coboara de la Cabana Cheia.

   

     

Dupa un semimaraton cat se poate de reusit (fiind primul )), am pornit spre Sibiu, ca sa atingem norii.

3) Sibiu – 2 zile de cursuri:zbor cu parapanta

Intr-o buna zi , Alex imi propune sa incercam zborul cu parapanta, datorita unei oferte gasita pe Fun Deal.

    

Tot ce pot sa spun este ca a fost o experienta interesanta, imi place sa zbor dar , pentru moment , raman cu piciorele pe panamant , pentru sporturile terestre. Poate pe viitor…..

4) Concediu Retezat

Am asteptat acest concediu cu nerabdare. De mult am vrut sa ajungem in partea asta a muntilor, dar intotdeauna a aparut ceva care nu ne-a permis un drum atat de lung.

Cu ocazia acestui concediu suntem hotarati sa vizitam cat mai mult posibil.

Deoarece se apropria maratonul Piatra Craiului am organizat o zi de antrenament de trail running pe creasta Fagarasului, inainte de plecarea in Retezat . Punctul de start a fost  de la manastirea Turnul Rosul cu finalizare la Balea Lac. Din pacate,nu am reusit sa ducem la bun sfarsit planul deoarece  m-am simtit foarte rau. Totusi, am reusit sa ajugem la Caltun , dupa care am coborat la Piscu Negru de unde am fost pescuiti de Radu.

In sfarsit vizitam Retezatul.Dupa multe ore de mers cu masina (nu stiu exact cate deoarece le-am dormit pe toate ) am ajuns la Carnic, punctul de pornire pe traseu. Drumul forestier a fost foarte plictisitor si greu deoarece eram foarte incarcati. Abia asteptam sa iesim din drumul forestier si sa intram in padure ca sa mai scapam de caldura de peste zi. Ne umplem bidoanele cu apa la Cabana Pietrele si ne continuam drumul pana in saua Bucura , ultimul popas fiind in “tabara de baza” de la Bucura. Dupa ce ne-am montat corturile si ne-am potolit foamea , am desfacut saci de dormit si somn dulce pana a doua zi dimineata.

    

Ne trezim dis-de-dimineata si imediat dupa micul dejun pornim la drum. Traseul pentru ziua 2 este:Bucura – Crucea Traznitului – Zanoaga – saua Judele – pe langa Lacul Agatat  , si inapoi la Bucura. Am avut placuta surpriza sa gasim zmeura si afine pe traseu incat eram siguri ca o sa ajungem noaptea la corturi din cauza lor.

    

    

        

A 3 a zi vrem sa urcam cat mai multe varfuri asa ca pornim pe traseul de urcare pe varful Retezat, atingem vf Retezat si  continuam spre Gentiana  - Lacul Galesul – Saua Pelegii – vf Peleaga – vf  Papusa – Bucura.

  

   

Dupa o zi lunga si obositoare ajungem la corturi dupa apusul soarelui. Nu vroiam decat sa ma bag in sac  si sa dorm.

In ultima zi petrecuta in Retezar ne trezim devreme, stragem corturile si ne retragem incetisor pana la masina. Aruncam o scurta privire la cascada  Lolaia,care este in drum, si pornim grabiti spre Bucuresti.

A fost un concediu scurt dar am vazut multe:am alergat  in Fagaras si am vazut un munte nou. In nici un caz nu a fost un concediu de odihna.

Amintiri din 2011

Dupa maratonul 7500 ce mai urmeaza? Binenteles, pace si relaxare. Da , sigur!…. Avem atatea de vazut incat toate weekend-urile din vara nu mai sunt suficiente, nu exista timp de leneveala.
Dupa o saptamana linistita , in care am renuntat complet la alergat , in weekend-ul imediat urmator suntem chemati la nunta. Nu avem incotro si trebuie sa ne prezentam. Deoarece in iulie este ziua mea,cadoul meu a fost sa vad Sighisoara in plin festival. Asa ca,fara prea multe planuri,la sfarsit de iulie, ne trezim intr-o nebunie medievala, intr-un vis plin de culoare si zgomot. Cu mana pe inima va pot spune ca este o alta lume, unde basmele sunt inca vii si se plimba pe strazile pavate ale Sighisoarei.
Dupa Sighisoara am prins gustul festivalurilor asa ca urmatorul popas a fost la Padina.

Nu mai este mult si ajungem la weekendul programat pentru creasta Fagarasului. Suntem destul de inversunati sa facem creasta in 3 zile. Asa ca ne-am luat rucsaci incarcati cu merinde si haine groase, cort, saci de dormit si echipament ca pentru iarna (si eram in august).
Prima zi am pornit dis-de-dimineata din fata manastirii Turnu Rosu.

                     

Era o dimineata inorata insa care promitea mult soare pe parcursul zilei. Plini de entuziasm pornim pe traseu din drumul forestier si continuam urcarea destul de abrupta prin padure pana iesim in saua Corbului ,continuand urcarea pe traseul de creasta.
Urmam in liniste linia crestei si ajungem in saua Suru. Peisajul este nemaipomenit. Ma uit uimita in urma mea si vad marea de nori din care tocmai am iesit. Alex da semne serioase de oboseala, rucsacul ii termina umerii si la fiecare oprire se simte nevoit sa lase rucsacul la pamant. Ne miscam destul de incet dar suntem hotarati sa mergem mai departe.

    
Continuam traseul pe curba de nivel, trecem peste Budislava,de lacul Avrig,refugiul Scara si ne chinuim serios pe urcarea spre varful Serbota. Urmeaza o coborare anevoioasa pe Custura Saratii insa nu ne putem odihni pana nu ajungem pe Negoiu.

                    

Aici bateriile se termina si ne facem griji daca avem puterea sa ajunge la Caltun , dar frigul si vantul de pe varf ne dau ultimul imbold pentru a merge mai departe. Aici avem parte de cel mai superb apus pe care l-am vazut vreodata. Ramanem stupefiati de frumusetea muntilor in lumina apusului si suparati ca obiectivul aparatului parca nu capteaza toata frumusetea lor.
Dupa o sesiune foto lunga de 30 de minute continuam traseul pana la Caltun, care ne intampina un vantul rece si puternic, asa cum ne-a intampinat de fiecare data , si o luna plina , superba, deasupra lacului.

Deoarece era deja noapte cand am ajuns la lac , locurile bune de campat erau toate ocupate si, bajbaind pe intuneric, gasim locul unde sa ne intindem corturile. Din motive necunoscute noua, ne-am dat seama ca ne lipsesc cuiele de la cort. Deoarece nu se putea dormi sub clar de luna din cauza vantului , reusim sa montam cortul asigurandu-l cu bolovani.Putin inghesuiti in cortul incovoiat de vant si de bagaje reusim sa adormim, franti de oboseala.
Dimineata ne gaseste cu dureri de spate si de umeri, in special pe Alex, care abia isi mai poate pune rucsacul in spate. Intr-un final reusim sa plecam , mult mai incet decat ziua precedenta iar prima urcare seriosa, pe vf Laitel , ne-a stors de energie. Aici incep discutiile ca nu o sa reusim sa ajungem la refugiul Vistea, al doilea popas pentru noapte.

   
Dupa discutii indelungate si in contradictoriu (eu impotriva tuturor) ne hotaram sa coboram la Balea Cascada si de acolo sa ne intoacem in Valcea, pentru recuperare.

Aceasta experienta ne-a facut sa intelegem ca logistica este foarte importanta, insa ceea ce ne-a facut sa renuntam la jumatatea drumului a fost timpul prea scurt alocat pentru aceasta tura (imediat dupa a 3 a zi urma sa ne intoarcem la munca) si rucsacii foarte grei care ne-au incetinit si ne-a scos din timpii alocati pentru a termina creasta in 3 zile.
Binenteles, nu a renuntat nimeni la ideea de a termina creasca cap-coada, insa data viitoare o sa fim mult mai pregatiti si cu bagare de seama. Am pierdut o lupta, dar muntele nu pleaca nicaieri , asa ca o sa ne pregatim mult mai bine pentru cele care urmeaza.

7500 …..

Am inceput sa ne antrenam… asta deoarece eu consider ca suntem prea inceti pentru plimbaretii Iulian si Radu. Acest lucru mi-a fost demostrat de cand am fost in Fagaras si in Piatra Craiului. Multe au fost datile in care ei au ajuns in varf inaintea noastra si noi eram pe urma , in curs de a ne da sufletul. Iar eu sunt cea mai inceata.
Un alt motiv mult mai intemeiat este maratonul bucegi 7500 -sectiunea hobby. Este un maraton montan de 45 km ,cu o diferenta pozitiva de nivel de 3200 m . Este primul la care participam si vrem in principiu sa-l terminam cu bine si in al doilea rand intr-un timp cat mai bun.
Pentru mine maratonul 7500 este un test de supravietuire, in special pentru ca nu vreau sa aud de abandon. Din cauza crampelor, anul trecut Radu a fost nevoit sa abandoneze, lucru care mi-a produs si mai multa teama.
Asa ca am inceput antrenamentele. Nu au fost multe deoarece Alex era greu de urnit spre pista noastra de alergare (Lacul Morii), caldura sufocanta a Bucurestiului te seaca de orice energie vara iar munca noastra de zi cu zi (8 ore pe scaun in fata calculatorului) te moleseste si mai mult.  La nici o saptamana de cand ne-am apucat de alergat ne-am oprit pentru “relocare” (am schimbat apartamentul).
A fost foarte greu, in special pentru mine deoarece am trait toata viata cu impresia ca urasc sa alerg. Asa ca antrenamentele au fost o adevarata tortura: sa simt plamanii cum se lupta cu restul corpului pentru mai mult oxigen,cum picioarele cedeaza sub fiecare pas si cum inima sta sa pocneasca. Noroc cu Alex si cu Iulian care m-au tot impins de la spate si m-au batut suficient de mult la cap ca sa continui. In toata perioada ramasa pana la marathon nu cred ca am strans mai mult de 7 zile alergate si distanta maxima nu a depasit 5-7 km/antrenament. Dar m-am incapatant si m-am tinut de alergat cu gandul foarte clar in cap ca asa ceva nu mai fac pe viitor. O sa raman la plimbarile mele pe munte unde pot sa admir orice floare, pasare, colina,varf, etc.
Dupa ce am prospectat traseul de la marathon in 2 weekend-uri am ajuns la concluzia ca o sa iesim ultimii in clasament dar o sa supravietuim.

Am inceput sa am emotii cu doua zile inainte de startul maratonului. Eram constienta ca trebuie sa mananc cat mai mult si sa ma odihnesc , dar mancarea parca nu intra cum trebuie si nici somnul nu era prea linistit. Aceste emotii s-au accetuat pana cand s-a dat startul si au degenerat in crampe la stomac.
Am ajuns vineri la Salvamon Pestera, pe la ora 19, pentru a asista la sedinta tehnica si pentru a ne inscrie. Numele echipei inregistrat in concurs a fost “B&B”,din motive doar de noi stiute si de cei care ne cunosc foarte bine. Apropo, ador tricoul de la CPNT. Si acum il port cu mandrie.
Deoarece am dorit un somn cat mai relaxat , inainte si dupa marathon am hotarat sa inoptam la cabana Zanoaga.
Sambata, foarte de dimineata am pornit spre punctul de star de la Pestera si, deoarece am dormit c-am mult am reusit sa imbuc cateva paste in masina. La fata locului, emotiile au ajuns la cote maxime.
Ne “aliniem” cu totii la start si astept numaratoarea inversa….3.2.1….Start! si am plecat. Alex se lipeste de cate o echipa si se tine dupa ea. La mine incalzirea dureaza ceva si nu reusesc sa tin pasul cu el.Tot tip sa mai incetineasca insa ma zoreste ca in ritmul asta o sa ajungem ultimii la Omu. Fac eforturi supraomenesti sa tin pasul, insa muschi picioarelor nu ma asculta si stomacul imi face figuri. Pana la Mecetul Turcesc sunt aproape terminata, fara vlaga si simt ca o sa pic din picioare din minut in minut. Alex se sperie cand ma vede alba la fata, gata sa vars orice asi fi mancat in aceea dimineata. Cu greu reuseste sa ma urneasca, se pune in spatele meu si ma mana cu vorbe bune si cat se poate de calm ca sa urc . Intalnim drumul care vine de la Babele si il urmam pe curba de nivel pana la Cabana Omu. Pe aceasta portiune incep sa imi revin si urc cat pot de repede.

Dupa 1:40 h , plecam din P1 stampilati pe Valea Cerbului. Sunt hotarata sa alerg cat ma tin picioarele, pana la urma este numai coborare, una nasoala dar este o coborare. Asa ca ii dau bice. Nu iau doua curbe si fac cunostinta cu solul insa imi revin repede si o zbughesc inaintea lui Alex pentru sustinere. Daca el se descurca bine pe urcari pai eu ma descurc destul de bine pe coborari ,asa ca ne completam.
Coboram tot traseul in alergare pana ajungem intr-o portiune de plat si in apropiere de Poiana Costilei ne intersectam cu o poteca care se zvoneste ca ar fi o scurtatura. Dupa noi vine o echipa de fete si ar lua si ele scurtatura. Le avertizam ca nu stim drumul, ca noi suntem pe bajbaite asa ca ele urmeaza traseul initial. La inceput poteca este foarte vizibila si umblata,dar la un moment dat vedem urme care coboara pe firul apei. Coboram dupa ele insa se pierd si ne trezim undeva in vegetatia deasa. Clar undeva am ratat poteca insa nu avem timp sa ne intoarcem, asa ca urmam firul apei pana in vale. Cu chiu cu vai reusim sa ajungem la un drum forestier , care ,pana la urma duce pana la cabana Gura Diham , P2. Istovita si moarta de foame incerc sa bag un baton de cereale si un pahar cu apa dar nu reusesc decat sa-l enervez pe Alex cu incetineala mea. Nici dupa 2 minute apare echipa de fete . Concluzia: nu am castigat nici un minut in plus pe scurtatura.
Reusim sa ne urnim din P2 spre urmatorul, la Prepeleac. De acolo o sa urmeze criminala urcare pana pe varful Bucsoiu. Incerc sa nu-mi fac griji , incerc sa ma concentrez pe fiecare panta in parte,fiecare urcare incat sa nu ma descurajeze urcarea in ansamblu . Pana la Poiana Izvoarelor urcarea este placuta, prin padure, si incercam sa ne miscam cat putem de repede.La Poiana mai facem un popas de hidratare si incerc sa mai bag un baton cu cereale.De aici pana La Prepeleac nu imi aduc aminte foarte multe. Parca am mers ca in ceata, ca un robot. Singurul lucru ce imi amintesc este ca pe traseu ne intalnim cu participanti la tura lunga – Elita – si ne intreaba cat mai este pana la Prepeleac iar Alex le raspunde: “Nu mai este mult, inca doua curbe si am ajuns”. Stau si ma gandesc si imi dau seama ca ceva nu este in regula. Clar este mai mult de atat,doar am fost pe aici la prospectarea traseului. Pana la P3 Alex innebunise , nu intelegea de ce nu mai ajungeam. Dupa ce luam stampila ne asezam 5 minute sa ne tragem sufletul. Incerc sa vad sub soarele orbitor urcarea care urmeaza. In vegetatia deasa observ un tricou portocaliu forforescent. Imi dau seama ca i-am ajuns din urma pe baieti: Radu si Iulian. Nu mai pot de bucurie si il zoresc pe Alex sa mergem dupa ei. In timp ce urcam pe poteca ii intalnim. Radu era intepenit din cauza crampelor iar Iulian langa el, incercand sa-l incurajeze ca sa nu abandoneze.Incercam si noi sa-l mobilizam dar crampele nu-i dau pace si ne mana sa plecam mai departe.
Pana pe Omu facem o eternitate.Foamea ma doboara, nu mai am nici un pic de energie, abia ne taram. Alex ma amageste cu o friptura si o portie mare de piure de la Omu asa ca ma face sa merg mai departe. Pe varf, nebunie mare. Tot poporul s-a gandit ca in ziua respectiva trebuie sa manance la Omu asa ca la ghiseu doamna ne spune ca dureaza in jur de 20 min pana vine piureul.Eu sunt moarta de foame asa ca nu ma clintesc pana nu mananc ceva fiind dispusa sa astept cele 20 de minute.Din pacate, 20 de minute se transforma in 45 de minute si pana sa dau gata farfuria, a trecut o ora de cand eram acolo.Nu va imaginati frustrarea lui Alex. Nu mai exista dubiu ca eram ultimii in clasament.Intre timp Radu a reusit sa se lupte cu crampele si a ajuns la Omu dupa 30 min de cand am ajuns noi dar, de frica sa se opreasca a continuat traseul.
Dupa ce am reusit sa scapam din infern am pornit ca din pusca pe coborare pana in Poiana Gutanu,unde era urmatorul punct de control.Coborarea am inceput-o foarte bine insa masa copioasa de la Omu incepuse sa-mi dea de furca. Cand ajungem pe plat splina cedeaza si nu mai pot sa inaintez pana nu ma chircesc la pamanat ca sa ma calmez. Dupa 1 minut imi revin ca prin farmec si pot sa alerg din nou fara probleme. Nici nu-mi vine sa cred ca nu mai am nimic. Intr-un final ajungem cu bine in Saua Batrana. De aici urmeaza o coborare serioasa pana in Gutanu pe care nu prea poti accelera. Fara chef incep coborarea pana ii zaresc pe baieti. Iar ma cuprinde o bucurie enorma si accelerez sa-i prind din urma.

   
In poiana Gutanu luam stampila impreuna cu inca o echipa de mixt.Pornim toti 6 pe traseu insa ceva mai incet asa ca echipa de mixt ne paraseste marind pasul. Dupa ultima stampila din Saua Strunga coboram agale pana la Padina si de acolo nu mai este mult pana la finis. Pe traseu ne intalnim cu un participant la tura lunga care a terminat cursa si se intorcea acasa , in Bran.Raman cu gura casca deoarece dupa 90 de km inca mai poate sa treaca muntii cu rucsacul in spate si pe jos (binenteles).

   
Se aude in departare muzica de la finis, cu fluiere si zgomot de la organizatori si voluntari.Ei ne-au vazut inainte sa-i vedem noi. Ne aclama si ne indeamna sa trecem linia de finis in alergare dar noi nu mai putem .Insa imaginea de a trece linia de finisi pe melodia “We are the champions” ne-a umplut inimile de bucurie si , in loc sa fim epuizati , ne simteam revigorati si incantati de reusita noastra.
Am terminat maratonul Bucegi 7500….ce pot sa spun mai mult de atat.
Aaa da, nu am iesit chiar pe utimul loc , ci pe 18 la mixt, din 33 de finiseri. Este OK pentru inceput. Data viitoare o sa fie mai bine,mult mai bine. Simplu! Deoarece nu mai vrem sa renuntam la antrenamente si vrem sa revenim la maratoane montane.
Ne-a prins microbul si nu avem ce face decat sa ne conformam

Nota: Pozele nu ne apartin ci au fost adunate de pe internet. Cateva sunt ale lui Adi Bostan, cateva ale membrilor CPNT iar restul nu imi aduc aminte exact cine ni le-a facut.

Creasta Pietrei Craiului – 28,29.05.2011

Salutare…

Am inceput un post despre aventurile anului 2011, si am spus ca vreau sa fie scurt,dar e greu sa treci peste multe intamplari care au fost foarte importante pentru noi. Asa ca o sa insist pe unele aspecte din viata noastra care au contat si ne-au schimbat in bine…sper:).

Dupa o tura de relaxare in Ceahlau , unde am dorit sa vedem cat mai mult posibil fiind un munte atat de departe de noi, ne-am pregatit sufleteste pentru o tura de anduranta: Creasta Pietrei Craiului.Asa ca la sfarsitul luni mai am intrat pe traseul de creasta.Imi este destul de greu sa-mi amintesc cu exactitate traseul din doua motive foarte intemeiate: 1.a fost acum ceva(mult) timp si 2.am o memorie foarte scurta cand este vorba de denumiri ale varfurilor,refugiilor,stanelor,etc. Asa ca o sa fac un efort considerabil sa-mi reamintesc punctele importante din traseu (ajutata de harta).

Deoarece aveam la dispozitie doar 2 zile (weekend-ul) cu toata echipa am hotarat (Iulian, Radu si noi2)  ca prima zi sa intram in traseu pe la refugiul Spirlea si sa terminam creasta de nord la Curmatura, cazati la cabana Folea,si a doua zi s-a urcam pe vf La Om finalizand creasta de Sud in Saua Funduri, revenind in Plaiul Floii, unde am lasat masina.

Deoarece traseul este lung si nu avem decat 2 zile la dispozitie, plecam din Bucuresti foooarte de dimineata si lasam masina in Plaiul Foii.

Traseul porneste din Plaiul Foii,continua pe valea Spirlea, urcand in creasta pana la cel mai inalt varf: La Om(2238m).Traseul a fost “dificil”( putin spus, cel putin pentru mine ) in special in prima zi cand am urcat si coborat varfuri ,de le-am pierdut numarul.Peisajul a fost de vis,cerul albastru si fara nori a fost perfect pentru poze.Am ramas muti privind dincolo de creste si, in special varfurile care trebuie urcate si coborate pentru a ajunge pe vf  Turnu .

              

                      

Am reusit sa facem creasta nordica in 10-11 ore.

Pana la Curmatura a fost cum a fost, dar pana la casa Folea a fost un cosmar. Picioarele nu ma mai ascultau, erau grele si pline de basicute si bataturi.Drumul pana la casa Folea a fost facut special ca sa-mi chinuie si mai mult picioarele. La cabana abia puteam sa pasesc fara ghete.

A doua zi, planul era sa terminam creasta de Sud.Prin urmare,de la casa Folea am urcat pana la refugiul din saua Gring si  am inceput urcarea pana pe vf La Om, o urcare care am crezut ca nu o sa se  termine niciodata. Aceasta senzatie era data si de faptul ca varful si toata creasta erau acoperita de ceata iar urcusul continua dincolo de nori. Am ramas surprinsa de mine ca am putut urca atat  si nu mi-a trecut nici macar o data prin cap sa abandonez. Oricum, ce aveam sa fac? sa raman acolo? Nu,asa ca trebuie sa urc si sa urc si sa tot urc, pana se termina pamantul .

Deoarece a fost o urcare solicitanta ne-am permis o pauza lunga pe varf, dar nu foarte lunga deoarece ceata era rece si noi eram transpirati. Asa ca, fara parere de rau am pornit la drum, ca sa ne incalzim din nou.

Dupa un sir de varfuri,  nu la fel de lung ca ziua precedenta, am ajuns la punctul de coborare din creasta.Coborati din creasta a trebuit sa refacem tot traseul in sens invers pana la intersectia cu traseul care cobora in Plaiul Foii.Aici a urmat marsul lung pana la masina.

                       

Acesta a fost cel mai lung traseu si ca distanta si ca timp parcurs de noi 2, asa ca a fost o experienta buna de tinut minte pentru turele urmatoare.

Am revenit….

Salutare…

Cu siguranta ne cunoasteti,asta daca nu ne-ati uitat de cand nu am mai postat nimic de un an de zile. Va asigur ca nu am uitat de Jurnal, doar ca ducem o lipsa acuta de timp. Prin urmare, o sa facem tot posibilul sa ne tinem de cuvant ….de data asta….si sa postam mai departe

M-am gandit sa asez cateva cuvinte despre plimbarile, week-end-urile, antrenamentele si vacantele noastre prin tara si nu numai .Din pacate , o sa va prezint fooooarte pe scurt aventurile din anul 2011. Sincer, daca incep sa insir toate patzaniile, aventurile, intamplarile si descoperirile pe parcursul intregului an nu am timp suficient  sa le includ pe toate in 2 zile  cap-coada. Asa ca o sa va prezint intr-o postare mai lunga principalele aventuri din acest an.Nu de-alta , dar vreau sa ajung mai repede la primbarile recente

Asa ca incepem cu inceputul…..Ianuarie 2011. Dupa un revelion in familie ni s-a facut dor de munte si zapada proaspata, asa ca am dat o tura scurta, de week-end in Piatra Mare. Dupa Piatra Mare a urmat o tura de anduranta si balaureala prin Munti Latoritei (aici am facut o cunostinta cu domnul Jneapan), urmata de o tura in Ciucasi, pe vf Zaganu (Iulian, prietenul nostru, a facut cunostinta cu doamna Avalansa), si ca sa incheiem iarna , am facut o scurta plimbare prin Fagarasi, la cabada Podragu.  Tot ce pot sa va spun nu se compara cu pozele , asa ca o sa va las sa savurati deliciul peisajelor de iarna.

 

Si asa ne-a prins primavara din urma. De Paste a urmat prima noastra aventura peste hotare: un drum lung de peste 2000 km pana in Suedia, in vizita la parinti mei.Tot ce pot sa va spun e ca , acolo este o alta lume, sunt alti oameni, alte obiceiuri, alta crestere.” Ar fi interesant sa ne mutam aici” – asta a fost concluzia noastra dupa 7 zile petrecute printre vikingi.Insa, mai avem multe de rezolvat in tara, multe lucruri de facut, de incercat,de vizitat , asa ca a aparut ideea noastra de a vedea toata tara inainte de a pleca din ea .

Deoarece aceasta postare devine prea lunga si, ca sa nu plicitisesc pe nimeni  incheiem pentru moment.

Urmeaza continuarea….

Revenim

Da! Am cam lasat acest blog in plata Domnului dar promit ca o sa ma apuc din nou sa scriu. Am vazut atatea locuri noi in anul de cand nu am mai postat nimic incat nici nu stiu de unde sa incep cu povestirile.

Probabil o sa continuu de unde am ramas dar o sa dureze pana ajungem la zi.

Intre servici, facultate si excursii nu prea am mai gasit timp de scris dar sper sa se remedieze pe perioada verii.

Aventuri in Buila

Dintre toate excursiile care puteau sa nu iasa cum au fost planuite, s-a intamplat tocmai acasa, la Valcea, in mica rezervatie Buila-Vanturarita. Trebuie sa va avertizez ca unele trasee nu sunt umblate aproape deloc, marcajele se pierd in padure si este foarte greu sa te orientezi si sa iti faci loc prin vegetatia deasa. Noi ne-am intors plini de julituri si zgarieturi din scurta aventura de 2 zile. Dar sa incepem cu inceputul.

Planul era sa ajungem dimineata foarte devreme pe traseu si sa traversam masivul de la Bistrita pana la cabana Cheia in prima zi iar apoi sa iesim in Olanesti. Cine cunoaste zona isi da seama ca traversam practic tot masivul creand o legatura intre 2 zone despartite de aproximativ 60 de km de sosea. Studiind site-ul http://www.buila.ro/index.pl/trasee_turistice_ro ne-am hotarat pe traseul 2 pana in varful Netedu continuand apoi cu 17 pana la cabana Cheia iar pentru a doua zi traseul 15 pana in Baile Olanesti. In prima zi aveam de mers cam 10-12 ore. Nu ne faceam griji pentru ca eram in forma dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la fata locului.

Acoperisul Romaniei: Vf. Moldoveanu – 2544m

Pe la jumatatea lui august ne-am planificat 3 zile pentru o excursie in Fagaras. Vremea nu prea a tinut cu noi dar nu aveam de gand sa ne amanam planurile din cauza ploii . Asa ca joi seara ne-am adunat echipamentul, ne-am indesat rucsacii cu chestiile obisnuite si la 9 eram la somn.

Vineri dimineata am verificat inca o data daca am luat tot ce ne trebuia, am adaugat mancarea si p-aici ne e drumul. Bucuresti-Balea e intotdeauna o placere chiar daca asfaltul e groaznic mai ales in jurul lacului Vidraru. Peisajele te fac sa uiti de tot…  Ca intotdeauna am ajuns devreme si am prins loc in parcare pe care am platit-o pentru 2 zile.

Pe la ora 11 am inceput urcarea (intotdeauna solicitanta) spre lacul Capra dar vremea nu prea avea de gand sa isi schimbe planurile si sa ne arate soarele asa ca am scos pelerinele asteptandu-ne ca in orice moment sa inceapa ploaia. Dupa ce am trecut de lac am observat ca in fata noastra, in departare, la limita norului de ceata, se mai observau 4 persoane in pelerine galben deschis si ne-am propus sa ne apropiem de ei sa fim un grup mai mare. Am intrat si am iesit de mai multe ori din ceata care se lasa pe versant pana am ajuns la Fereastra Zmeilor unde a inceput sa ploua. De acolo pana la cabana Podragu s-a mai luminat de cateva ori si am reusit sa facem niste poze foarte interesante . Ne-am pus cortul pe marginea lacului langa alte cateva si am intrat in cabana sa mancam si sa bem un ceai cald iar apoi somn de voie.

Vanatoarea lui Buteanu – 2507m

Dupa o saptamana obositoare, intr-un weekend in care ar fi trebuit sa ne relaxam, am ales sa plecam cu cortul in Fagaras fara sa avem planuit vreun traseu foarte lung.

Am ales (nu prea inspirat) sa punem cortul in fata refugiului salvamont de la Balea. L-am montat destul de repede si am zis sa urcam pana pe Vanatoarea lui Buteanu, la 2507m. Cum lacul Balea se afla la 2040m, va dati seama ca e ceva de urcat pe o distanta  scurta dar portiunea solicitanta e Balea Lac-Lacul Capra, mai ales ca esti neincalzit cand o abordezi.

Deasupra Bucegilor -> Vf. Omu

Cautand pe net diverse destinatii accesibile intr-un weekend (asta se intampla daca nu poti sa iti iei concediu) am hotarat sa dormim o noapte la cabana pe vf. Omu. Parerile despre cabanier si cabana erau impartite dar unde ai ocazia sa dormi la putin peste 2500 m inaltime? Asa ca am facut rezervare devreme stiind ca va fi destul de aglomerat si spre bucuria noastra nu au existat probleme cu rezervarile asa cum au patit multi.

Ce traseu sa facem? Pai daca tot stam 2 zile hai sa urcam pe o parte si sa coboram pe cealalta. Aruncam o privire pe harta si imediat se formeaza, parca de la sine un traseu: Busteni -> Jepii Mici -> Cabana Caraiman->Babele si Sfinxul -> Cabana Omu -> Valea Cerbului -> Busteni. De la Babele la Omu aveam 2 variante, direct sau pe la cruce dar a ramas sa vedem la fata locului ce preferam. Pe net predomina cate o informatie importanta despre Jepii Mici si Valea Cerbului: primul e un traseu destul de dificil si solicitant iar al doilea colcaie de ursi. Va dati seama ca a fost un weekend extraordinar. Ne-am luat sacii de dormit, mancare, apa multa pentru ca la cabana nu e apa curenta bocancii si alte chestii necesare. In privinta ursilor aveam un plan bine pus la punct cu 4 pasi simpli:

1 – vorbit mult, cantat si daca totusi ne intalnim fata in fata speram ca se sperie de noi;

2 – daca totusi nu se sperie, dar nici nu ataca ne retragem usor si speram ca ne ignora;

3 – daca se intampla ce nu vrea nimeni sa se intample, o rupem la fuga si ii lasam rucsacul cu eventuala mancare pe care o mai avem. Acest lucru NU e recomandat decat ca ultima solutie, pentru ca ursul se invata si o sa alerge si alti turisti! Aveam si un spray extrem de inflamabil, poate il intimidam cu vreo tentativa de flacara. Din pacate nu aveam si unul cu piper pentru ca nu am gasit atat de repede sa cumparam.